Anatomia unui boboc medicinist

17/09/2017

Ești boboc entuziasmat și abia aștepți să începi facultatea. Ești curios să afli dacă e chiar atât de mult și de greu să studiezi medicina. Din cauza elanului de la începutul anului ai impresia că tu nu vei avea probleme cu învățatul, că sigur nu e atât de greu cum se spune. Îți cumperi și un Papilian înainte să înceapă facultatea și îl răsfoiești liniștit și curios. Parcă abia aștepți să ai ceva de învățat de acolo, să te confrunți tu, personal, cu informațiile din cartea aia supranumită ,,biblia primului an”. Dar tot elanul, curiozitatea și entuziasmul mor atunci când ți se spune că pentru următoarea ședință de lucrări practice ai de pregătit aproximativ de 20 de pagini. Și o pagină îți mănâncă cel puțin zece minute din viața ta. În total 200 de minute. Adică două ore și 40 de minute doar ca să citești și să înțelegi lecția. Și apoi să realizezi că nu mai știi mai nimic. Și de atunci începi să te îndoiești de tine, să te cuprindă teama că, probabil, nu ai o memorie atât de bună pe cât credeai, că e posibil să nu îți iei acest examen, că, poate, medicina nu este pentru tine. Nu are rost să încerci să te ascunzi sau să o ignori: anul unu, mai ales primul semestru de medicină, se învârte în jurul anatomiei.

Poate nu toți ați trăit/nu veți trăi o experiență asemănătoare, dar pentru mine și alți colegi a fost exact așa. A fost materia pe care am displăcut-o cel mai mult în primul semestru. A fost cea datorită căreia am crezut că am greșit facultatea. Doar gândindu-mă la examen mă cuprindea groaza. Învățam cu dezgust și mă gândeam doar la cât de ușurată mă voi simți când voi fi anul doi, semestrul doi și nu voi mai avea de studiat materia aceea.  Mă enervau și unii colegi care își dădeau aere pentru că reușeau să rețină câteva detalii și se credeau deja mari doctori. Trebuie să precizez ca atunci aveam examen oral, dar aveam și examenul scris redacțional, și trebuia sa scriem patru subiecte din patru de minim nota cinci. Nu înțelegeam cum puteau cei mai mari să îmi spună că, defapt, nu e atât de greu. Abia după prima sesiune am realizat că am tratat situația greșit, că puteam să schimb unele lucruri și să îmi fac viața mai ușoară.

Aș vrea să încep prin a spune că nu trebuie reținute toate detaliile. În primul rând, trebuie să știi lucrurile importante, lucrurile de bază, și abia apoi, dacă mai ai chef/curiozitate/timp/vrei să te dai mare, poți învăța liniștit și toate găurile nutritive ale osului sau anastomozele facultative ale arterelor. Gândește-te că e în zadar să știi că vena lui Zuckerkandl drenează porțiunea inițială a aortei, dacă nu știi, în primul rând, că există o venă coronară mare și una mică. Nu mai crede poveștile de tipul: ,,Trebuie să reciți cuvânt cu cuvânt ce scrie în Papilian ca să iei nota maximă!”. Încă ești obișnuit după modelul din liceu în care te străduiai să reții tot ca să fii sigur că vei lua 10. La anatomie nu poți și nu trebuie să faci asta. Fii atent la lucrurile pe care vi le prezintă asistentul de grupă sau profesorul de la curs, pe acelea sigur vi le cere să le știți.

Desenele sunt cheia. Pe lângă faptul că există subiecte de examen care cuprind obligatoriu desene, ele reprezintă și o metodă foarte bună de a înțelege și de a memora mai ușor lecțiile. Asistentul nostru nu ne făcea desene în primul semestru din anul unu. Eram foarte revoltată și, pentru o perioadă, aveam un fel de ambiție proastă de tipul:,, Cum să învăț dacă el nu îmi prezintă nimic? Voi scrie la examen atât de multe câte ne-a spus și ne-a desenat el!”. Adevărul e că nimeni nu îți vrea binele mai mult decât ți-l vrei tu. Nimănui nu îi va păsa de ce ți-ai căzut examenul sau de ce ai luat o notă mică. Tu trebuie să ai grijă de tine și să faci cumva să îți fie bine. Dacă asistentul tău nu e acolo, poți participa la lecțiile ținute de alt asistent. Poți ruga colegii să îți dea și ție desenele lor. Poți merge să participi la cursurile altor profesori. Așa cum a spus și domnul dr. Ștefan Gutue în cartea sa ,,Salvezi vieți sau sprijini pereți?”: ,,Am auzit că există și profi care predau anatomia foarte bine în facultate. Ai fost la vreun curs al lor? Măcar o dată, de curiozitate?…Nu, nu ai făcut-o fiindcă tu crezi că adulții din UMF sunt unul și unul și toți sunt aici pentru a scoate ce e mai bun din tine. Ești naiv, simpatic, dar mă și enervezi în același timp! Așa că taci, nu te mai smiorcăi și caută să vezi cum e cursul la profesorul respectiv despre care vorbesc restul studenților”. Eu m-am complăcut în situația în care eram și mi-a fost foarte greu. Ce e drept, a fost o experiență și acum știu ce am de făcut, știu că trebuie să încerc să fac tot ce pot pentru a mă ajuta și nu a mă sabota eu pe mine însămi.

Un alt aspect care mă descuraja era faptul că aveam impresia că tot învățam, săptămânal, dar uitam tot ce învățasem cu o săptămână în urmă. Mă întrebam care mai e rostul să învăț dacă oricum nimic nu se prinde de mine. Abia în sesiune, când am reluat materia de la început am realizat că îmi amintesc multe lucruri pe care le uitasem. Că nu e nevoie să depun atât de mult efort ca atunci când am studiat diferite aspecte pentru prima dată. Informația nu se pierde. Rămâne acolo. Trebuie doar să o actualizezi și apoi ai nevoie de un stimul destul de puternic-precum examenul- ca să iasă la suprafață.  Nu ajunge să înveți doar în sesiune, trebuie să înveți săptămânal. Vă spun ceva ce eu nu credeam când cei din anii mai mari îmi spuneau: dacă înveți și în timpul semestrului și în sesiune, ai șanse foarte mari să iei o nota mare.

Nu neglijați embriologia. Eu am învățat-o doar în sesiune. Nu a fost imposibil, dar a fost greu. Nu mi-a plăcut deloc să o învăț, dar mi-a plăcut ideea de a știi toate acele informații. Am primit la examen subiect de embriologie și m-am bucurat că nu mi-a ridicat probleme. Evident, din cauză că am învățat embriologia doar în sesiune, după o săptămână nu am mai știut nimic. Și îmi pare rău. Normal că acum pot să o reiau oricând, să o studiez…dar de unde timp? Fă fiecare lucru la timpul său și nu vei regreta.

Se spune că de la dragoste la ură e doar un pas. Eu spun că afirmația e valabilă și invers. Am ajuns ca în semestrul al doilea să îmi placă să studiez anatomia. Tot era multă materie, și poate unele lecții mult mai grele decât cele din primul semestru, dar mi-am impus să nu mă mai las descurajată. E adevărat că ni s-a schimbat si asistentul de grupă și am întâlnit o nouă asistentă care, pentru mine și pentru alți colegi, e un exemplu atât de cadru didactic cât și de om. E atât de plăcut să vezi că cineva îți prezintă materia cu plăcere și interes. Te inspiră și pe tine să înveți și îți dă impresia că nu e atât de greu pe cât pare. Deși în anul doi ni s-a schimbat din nou asistentul, colegii mei de grupă am știut cum să abordăm situația, ce trebuia să facem ca să ne ușurăm studiul, să ne ajutăm pe noi. Anatomia sistemului nervos central a fost, în anul doi, una din materiile pe care le învățam cu cel mai mare drag.

Dacă înveți din propriile tale greșeli ești deștept. Dar ești și mai deștept dacă înveți din greșelile altuia. Spor la învățat!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Am scris acest articol în urmă cu un an și jumătate. Încă îmi amintesc cât de chinuitoare era anatomia pentru mine în primul semestru de facultate: pentru că era foarte multa și pentru că o vedeam esențială pentru anii ce urmau. Adevărul e ca, deși am luat la toate examenele de anatomie note foarte mari, deci știam bine materia, acum în prag de anul IV nu cred că mai știu nici măcar 30% din câte am învățat. E vina mea, pentru că nu am mai repetat, dar cred că e și vina sistemului nostru care ne îndoapă informația cu lopata, informație neselectată din punct de vedere al utilității, și urmează ca din câteva informații de bază amestecate cu sute de detalii nefolositoare, să rămânem după un an cu mai nimic. Dar motive de critică asupra învățământului românesc sunt destule, așa că prefer să mă întorc la subiectul principal și să le urez bobocilor bun venit în lumea mediciniștilor și multă baftă cu anatomia…și restul materiilor!

Posted in Blog, Cluj by Deni Han | Tags: , , , ,