Anii preclinici: Așteptări versus Realitate

03/10/2017

Ieşi din băncile liceului şi te aştepți ca la facultate să fie totul diferit. Gata cu temele, cu profesorii care dictează, gata cu testele, gata cu motivările pentru absențe. Oh, dar tu eşti student la Medicină! Surpriză: teste săptămânale la fizio, caiet cu desene pentru examenul de histo, teme săptămânale la farma, 70% prezență la cursuri, 100% prezență la lucrările practice, altfel recuperat cu 9 lei ora, dacă vrei să intri in examen. Nici măcar de morala ținută de profesorii din liceu nu scapi pentru că încă din primul semestru eşti mustrat că îți bați joc de facultate pentru ca nu ai învāțat o dată. Să mai spun că te aştepți ca, fiind in sfârşit student, să nu mai fie nevoie sa înveți o mulțime de lucruri pe care nu îți vor folosi,dar primul semestru, în mare, îți dă impresia că studiezi lucruri care nu au treabă cu practica medicală? Primul impact cu facultatea de medicinā poate fi dezămăgitor. Pentru mine a fost foarte dezămăgitor. Asta pentru că aveam aşteptări mari. Dar ce pārere am despre perioada preclinică a facultāții acum, dupa 3 ani considerați boring?

Acum, că au trecut,pot spune ca mi-au plăcut. Dar asta acum,uitându-mă în urmă. Atunci, mai ales în anul unu, îmi doream mai multă practică, voiam sa vad pacienți, să învăț patologii, tratamente şi nu biocel, biofizică sau biostatistică. În anul doi am realizat cât de greu mi-ar fi fost să invăț materiile din acel an, dacă nu aş fi trecut prin anul unu. Anul doi se mai apropie puțin de practica medicală: începi să auzi de o patologie, două, înveți nişte antibiotice la microbiologie şi îți deschizi urechile când profii îți povestesc de vreun  pacient de al lor. Oh, dar anul trei…anul trei e într-adevăr un chin poarta spre anii clinici, spre ceea ce ne imaginam că înseamnă să studiezi medicina.

Am realizat vara aceasta, împreună cu colegii mei, cât de puține ştiam în urmă cu un an. Acum ne întrebam dacă atunci înțelegeam mācar ceva din ceea ce vedeam noi în timpul practicii. Nu ştiam ce cuprinde defapt o anamneză şi nici măcar ce înseamnā un examen obiectiv.

Anul trei a avut grijă să ne pună bazele medicinii. Am intrat în spita…în sfârșit! Discutam de două ori pe săptămână cu pacienții. Palpam, percutam, auscultam.  Am fost la autopsie.  Am pus branule, sonde nazogastrice,am făcut injecții, noduri şi suturi chirurgicale… pe manechine… Am fost în sala de operații. Am dat examen la patul pacientului. Într-un spital în care nu am mai intrat. Cu trei medici pe care nu i-am mai văzut. Iar anul trei e de treaptă, adică, e singurul an de la UMF Cluj în care trebuie să fii integralist la finalul sesiunilor de restanțe, altfel nu vei intra în anul patru, ci vei trece în an complementar. Deci a fost un an stresant. Dar frumos, pentru că însfârşit simțeam că învăț, că înțeleg şi că ştiu medicină. Şi am înțeles şi rostul primilor doi ani. Or fi unele materii studiate mult prea stufos pentru câte informații ai nevoie mai departe, dar sunt doi ani prin care trebuie să treci pentru a supraviețui în anul trei. E vorba atât de noțiunile necesare, cât şi despre time-management şi stress-coping. Iar anul trei sigur e necesar pentru următorii trei anii, care sunt considerați cei mai frumoşi ani ai facultății.

Deci, dacă eşti elev şi îți imaginezi că vei studia medicina pe care o vezi tu în spitale încă din primul an de facultate, îți recomand să îți modifici aşteptările, pentru a nu rămâne dezămăgit. Dacă eşti încă student în primii trei ani de facultate şi ți se pare că înveți degeaba acele materii, ai răbdare: vei înțelege curând că ai nevoie de aceşti ani premergători. Iar dacă eşti student în anii clinici, ar fi bine ca aceşti ultimi trei ani să fie atât de frumoşi pe cât spui tu că sunt!

Vă urez mult succes în noul an universitar!

Han Denisa, proaspătă studentă în anul IV.

Posted in Blog, Cluj by Deni Han | Tags: , , , , ,