Când te va durea mai tare că n-ai învățat? Gânduri de sfârșit 2 (Codrin D. Tocuț)

28/08/2017

Vor veni momente în care sigur vei simți că nu ești de ajuns, că n-ai făcut destul chiar dacă ți-ai luat examenele cu brio, chiar dacă le-ai luat pe bune. Vor veni când nu te aștepți și cu siguranță că te vor durea.

Poate nu la fel de tare când într-o zi de practică va veni o urgență și în ciuda faptului că citiseși la un moment dat despre patologia respectivă tu nu vei ști ce să faci, pentru că poate vor fi alții acolo să știe ce să facă.

Poate nu la fel de tare când te vor suna rudele să te întrebe disperate ceva pentru că ești printre puținii în care teoretic ar putea să aibă încredere.

Poate nu la fel de tare nici măcar atunci când moare un străin în fața și lipsa totală de experiență te va „ajuta” să gestionezi în mod mediocru cazul. Oricum, tu ai făcut tot ce ai putut îți spui și… să știi că ai dreptate. Mai bine decât nimic, nu?

Te va durea atunci când poate vei avea un bunic în agonie, fie el și caz paliativ, care vrea să moară acasă cu demnitate, dar care e măcinat de deshidratare, febră, dureri, iar tu, chiar dacă vei ști teoria nu vei reuși să-i pui nenorocita aia de branulă pentru că venele-i sunt mult prea friabile pentru minima ta experiență (asta dacă ai o minimă experiență, că poate sesiunea a fost atât de stresantă încât poate ai avut nevoie de o vacanță de 3 luni, în fiecare an). Măcar știi ce-ar trebui să-i dai ca să se simtă mai bine… poate o să te facă să te simți mai destul, dar tot te va măcina puțin gândul: „de ce trebuie să-ți faci practica prin alte țări ca să înveți bine lucruri pe care le-ai putea învăța și aici?”.  De ce nu le-am învățat când trebuia?

Nu vreau să-mi imaginez cum ar putea să doară când cineva pe care-l iubești din tot sufletul moare pentru că tu n-ai văzut niște semne sau pentru că n-ai știut să faci niște manevre.

Ce vreau să spun? Studiază ca și cum tu ai fi singurul care-și va trata părinții sau frații. Fă-ți practicile ca și cum viața alor tăi va depinde de ce-ai văzut și învățat acolo. Pune mâna. Cu mult curaj. Uită-te în ochii medicilor de acolo și spune-le că nu pleci până nu te învață respectiva manevră sau până n-o faci și tu măcar o dată, sau de 10 ori, depinde de ocaziile care vin. Și dacă e un „a-hole” și te refuză…caută altul.

În facultatea asta, ca-n viață până la urmă, educația ta depinde aproape exclusiv de tine. Până și găsirea adevăraților mentori tot de tine depinde. Nu uita că omul din fața ta, care va depinde poate exclusiv de tine, e și el un frate, un soț, un tată…să fii pregătit ca și cum ar fi al tău.

Țin minte și acum exact ce am simțit când cu ceva vreme-n urmă nu puteam să ajut mâinile alea din care vitalitatea se scurgea odată, mâinile alea care acum vreo 24 de ani țineau pentru prima dată în ele o fragilă existență postmatură, cu sufletul cât lumea și c-o mică branulă mov înfiptă-n cap. Și…în același timp…la ceva vreme după…am simțit toată dragostea ce ne unea înainte cu nici 24 de ore să-și dea duhul când am fost lângă el știind exact cum pot să-i fac suferința mai ușoară prin acele vene friabile cu care am crescut.

Presupun că „happy endinguri” nu există, poate pentru că sunt „endinguri”, dar asta nu înseamnă că nu poți să le faci puțin mai bune sau puțin mai suportabile

Codrin

P.S Dacă vrei să afli mai multe despre povestea mea cu Medicina, o găsești în cartea #DrumulSpreMedicină. Detalii aici: http://blogdemedicinisti.com/cartea

Posted in Blog, General, MD, Timisoara by Codrin Tocut