Category: Blog

May 23, 2017

Se știe că la facultatea de medicină se învață foarte mult și că nu oricine face față. Dar, oare, chiar așa este? Chiar e atât de greu pe cât se spune? Nu pot să îmi conturez opinia referindu-mă la toți cei șase ani, dar pot să vorbesc despre primul impact, care se știe că este cel mai dificil, și care te poate face să continui cu optimism sau, dimpotrivă, să te facă să renunți definiv la această facultate. Când eram încă la liceu mi se întâmpla foarte des ca persoana căreia îi spuneam ce facultate vreau să urmez, să sublinieze faptul că la medicină e foarte mult de învățat. Ba chiar mai mult, unii imi recomandau să mă reorientez tocmai din acest motiv. Nu i-am luat în serios, aveam impresia că știu în ce mă bag și că voi reuși să mă descurc fără prea multe probleme. Și tot așa am ținut-o…până când a început anul universitar. Înainte de a începe facultatea mi-am propus să citesc fiecare curs la timpul lui. Mă gândeam că ar fi chiar aiurea să pretind că nu voi găsi timp câteva minute pentru a citi fiecare curs din timpul semestrului. Și chiar am reușit să procedez așa, și nu numai citeam, ci chiar învățam: la anatomie,biologie celulară și…. cam atât. Acestea erau singurele materii la care ne erau verificate cunoștințele săptămânal, deci au devenit prioritățile mele. Problema era că doar pregătirea pentru aceste două materii îmi ocupa tot timpul. Pentru restul patru nu îmi ma

Posted in Blog, Cluj, MG by Deni Han | Tags: , , , , , , , ,
May 22, 2017

Amalgamul de sentimente al unui student medicinist

Student..un cuvânt cu o însemnătate deosebită pentru noi toți, un cuvânt care prin propria definiție explică modul în care, prin muncă și devotament îți poți începe clădirea unui propriu ideal, acela de a te realiza pe tine ca om.Pentru că sunt „mic” ca însemnătate în acest domeniu literar, voi încerca să transpun sensul acestui cuvânt în aria domeniului meu de activitate.Deși experiența mea este una încă irelevantă în întinsul domeniu medical, recunosc cu sinceritate și fără prea multă modestie că sunt mândru de ceea ce am realizat..sunt student! Doza mea de modestie se sfârșește în momentul în care afirm cu mult entuziasm că sunt student la medicină.Poate că acest aspect îmi reduce din atracția psihologică pe care o am față de cei din jur și pe care aceștia o manifestă adesea față de mine.Însă pot observa și în jurul meu că sentimentul de mică superioritate se manifestă și în cazul colegilor mei.Simt ca e absolut firesc să fim idolatrizați, să plutim deasupra tuturor, să fim acolo, acolo spre ideal.De ce? Pentru că învățăm cea mai sacră meserie, învățăm sa ne iubim și să iubim tot ceea ce ne aparține, nouă, noi ființele complexe, noi oamenii.Acest lucru îl simt si

Posted in Blog, Timisoara by Andrei Urîtu
May 22, 2017

Bună! Eu sunt Andreea, sunt în primul an la medicină generală în cadrul UMF Cluj și aș vrea să vă povestesc puțin din experiența mea de până acum. Este o vorbă printre studenți cum că dacă nu ai cel puțin o cădere nervoasă pe săptămână înseamnă că nu iei facultatea suficient de în serios. Ei bine, e puțin exagerat și parțial adevărat, dar nu îți stă gândul la asta. La început, ajungi în primele zile la facultate cu un entuziasm de ai putea să mai oferi la încă trei oameni, dornic să te implici cât mai mult și totul în jur pare un vis. Ai ajuns la facultatea dorită, ești înconjurat de oameni minunați, iar după atâta timp de pregătire pentru admitere, simți și tu că începi să trăiești. Toata lumea pare dornic să te ajute, înveți totul cu bucurie, cunoști oameni noi câți nu ai știut toată viața și independența te bucură peste măsură. Dar toata bucuria aceasta este cu două tăișuri. Pentru că îți oferă o imagine nerealistă într-o călătorie cu bătaie lungă. Pe la jumătatea semestrului, și culminând cu sesiunea am început să le resimt pe toate. Dintr-o data. Începeam să fiu tot mai obosită, anatomia se aduna în jurul meu și nu o mai putea controla, iar în momentul în care îmi dădeam seama ce limitat îmi este timpul, mi-am uitat complet prioritățiile și le calculam în funcție de ce mă poate duce tot mai sus. M-am afundat singură în ignoranță, căutând să fiu ,,mereu perfecționistă” , da

Posted in Blog, Cluj, MG by Andreea Carlogea
May 21, 2017

Bună! Codrin aici. L-am rugat pe unul din prietenii mei buni care a fondat în Timișoara conceptul de Private Medschool Lessons, din dorința de a oferi o altfel de pregătire pentru admiterea la Medicină și cum experieța Leaders i-a schimbat viața, la fel cum a făcut și în cazul meu. Pentru început, ce este Leaders Experience și ce oferă ? Fundația LEADERS lansează Experience – accelerator pentru viața reală Fundația LEADERS lansează programul LEADERS Experience, bazat pe un concept inovator în leadership – acceleratorul de experiențe. Gândit ca un spațiu controlat în care poți testa situații de viață reale, acceleratorul reprezintă esența a peste 17 ani de experiență în domeniu, a peste 600 de absolvenți ai primei școli de leadership din România (#leadersschool), a sute de invitați inspiraționali și a zeci de idei devenite realitate. Programul lansat astăzi, 9 mai, a fost creat special pentru tineri cu vârste între 18 și 25 de ani ca un spațiu în care își pot testa și valida atuurile și abilitățile, pot lua decizii în cunoștință de cauză și pot face alegeri care îi reprezintă. De ce este momentul pentru LEADERS Experience? · Experimentezi în

Posted in Blog, Bucuresti, Cluj, Craiova, General, Iasi, MD, MG, Oradea, Timisoara by Codrin Tocut
May 20, 2017

Toată lumea știe un mare adevăr despre studenții la medicină – stăm toată ziua cu nasul în cărți. Un alt adevăr, poate mai puțin cunoscut, dar la fel de important, este motivul pentru care facem acest lucru. Ca să ne ajutăm semenii la nevoie, ca să știm ce antibiotice să cerem la farmacie fără rețetă, ca să evităm consultații stânjenitoare pentru că avem (în mod cert) un coleg de grupă care este greu scârbit de orice ar putea să iasă din orice orificiu al corpului uman, ba chiar mai mult, știe și să ne spună de ce s-a întâmplat asta – da, sunt de acord, și acestea sunt motive, dar marele secret este că suntem, cu toții, speriați ca de bombe de toate bolile despre care învățăm. Am plâns odată vreo câteva ore la rând pentru că citeam despre cancere că ar fi complet lipsite de simptome în primele stadii (când sunt cel mai tratabile!), iar eu eram perfect sănătoasă. M-aș fi dus să mă investighez, dar ce medic mă scana din cap până în picioare dacă nu aveam nimic? Așa că am continuat să plâng, blestemându-mi starea de perfectă sănătate, și am scuipat în sân sperând ca măcar să trăiesc, împreună cu cancerul meu nedetectabil, o viață lungă și la fel de asimptomatică ca și până acum. Bineînțeles, nu sunt nici prima, nici ultima persoană care suferă de non-cancere imaginare. Adevărata noastră boală, a studenților la medicină, este ipohondria, și ne-o alimentăm furibund, cu foame și cu p

Posted in Blog, Iasi, MG by Viviana Popa | Tags: , , , , ,
May 17, 2017

Când spun „Denisa la medicină” mă gândesc la începutul clasei a IX-a, la gândul de a trage o linie între viaţa de liceu şi răspunsul la întrebarea Tu ce vrei să faci când o să fii mare? E simplu. Am zis neurochirurg. Nu pentru că sună mişto şi impunător, dar pentru că am pus în balanţă perseverenţa, anii de studiu, respectiv muncă în domeniu, am luat în calcul riscurile şi bucuriile pe care meseria de salvator de vieţi ţi le poate aduce. Atunci, la începutul vieţii de liceu, am decis că medicina este drumul spre care mă întrept. Iniţial mi se părea o meserie mult prea riscantă, de aceea mă gândeam pentru viitor la o carieră în medicina legală, care poate fi o specializare departe de riscuri. Apoi, m-am gândit la scopul suprem al unui medic, la jurământul pe care îl depune, la toate riscurile la care se expune pentru a salva alte vieţi. În acel moment am decis că e prea devreme să privesc atât de mult în viitor. În faţa mea era admiterea, fără doar şi poate primul cel mai important examen din viaţa mea, cel care urma să-mi decidă viitorul. Competiţie mare, în jurul meu feţe cunoscute de la simulări dar, în sfârşit, faţă în faţă cu doctorii profesori. Cele trei ore de examen au fost copleşitoare. Simţeam cum timpul mă presează, simţeam nevoia să termin mai repede şi totuşi nevoia de a rămâne în amfiteatru pentru a-mi afla nota creştea din ce î

Posted in Blog, Iasi, MG by Denisa Grigoras
May 16, 2017

Hello! Numele meu este Diana și sunt studentă la medicină la Carol Davila, anul 1(!!!O să mă aveți mult timp pe cap dacă voi posta pe aici). Nu știu dacă acest articol va ajunge la voi sau nu, dar oricum ar fi, cred că întâi ar trebui să ne cunoaștem mai bine! Am stat ceva să mă gândesc la tema pe care aș vrea să o abordez. Cum noi, oamenii, prin modul în care suntem construiți, observăm întâi ce e mai rău și mai anost în jurul nostru, bineînțeles că primele lucruri care îmi veneau în cap erau numai nemulțumiri legate de noua mea viață ca și student medicinist. Să vă spun, oare, de entuziasmul meu din care s-au hrănit diverse personalități de-a lungul celor câteva luni petrecute la medicină și care, astfel, a reușit să se facă mic de tot? Sau să vă spun de toate așteptările mele înșelate? Cu toții suntem preveniți de mai mulți sau mai puțini să nu ne facem speranțe prea mari, dar niciunul, nici măcar unul, nu ascultă. Sau poate ascultă dar nu pune în practică. Poate crede că lui deja îi place atât de mult aici încât nu are cum să îl determine ceva să își schimbe părerea. Veți spune că poate e prea devreme să îmi pierd din entuziasm, dar cred că noi toți la un moment dat vom fi produsul acestor speranțe pierdute peste care vom adăuga unele proaspăt fabricate. Greșeala pe care o facem când ajungem aici e că ne punem speranța în ceilalți și ei ne vor dezamăgi de cele mai multe ori

Posted in Blog, Bucuresti, MG by Diana Neculau
May 16, 2017

Mă iertați că nu am foarte mult timp să intru în detalii, așa că voi continua povestea pe scurt. Vreau doar să fie concluziile clare. Era vineri seara. Tocmai mâncasem ceva, îmi lăsasem vasele murdare pe masă, mi-am luat repede ceva pe mine și am pornit spre pub. Revenisem acasă de vreo trei săptămâni și aveam senzația că îmi crescuse un nou set de neuroni responsabili cu o anxietate ambiguă de fundal. Am ieșit din cămin și brusc am început să fiu invadat de gânduri ce-mi induceau ideea că modul în care viața mea decurge acum nu mai îmi aduce un strop de satisfacție. Era o senzație atât de apăsătoare încât simțeam parcă valuri de frică ce creșteau riscând să mă inunde. M-am oprit. Atunci am conștientizat că ceva nu este în regulă. Am reușit să mă detașez cumva de gândurile care nu se mai opreau ca să nu mă apuce o „panică de panică” și am urcat cu calm înapoi în cameră. Mi-am făcut repede curat ca să am un factor de stres în minus și-am început să explorez puțin starea pe care o aveam. I-am dat liber să-și facă de cap ca mai apoi să o pot analiza. Cel mai frapant mi se părea un lucru: am început toată pregătirea pentru Medicină înainte cu 10 luni de admitere. Asta înseamnă că tot drumul începuse acum aproximativ 5 ani și jumătate. Ei bine, îți spun cu mâna pe inimă că uitându-mă în urmă, aproape că n-am nimic notabil de menționat în primii trei ani și jumătate, pe niciun plan.

Posted in Blog, Bucuresti, Cluj, Craiova, General, Iasi, MD, MG, Oradea, Timisoara by Codrin Tocut
May 16, 2017

Trebuie să recunosc că am ajuns într-un punct destul de urât la un moment dat și mi-am confundat starea foarte proastă de spirit cu faptul că s-au adunat prea multe. Nu cred că am mai trecut vreodată pe parcursul facultății printr-o asemenea fază, asta poate pentru că am fost (și încă sunt de fapt) pe o pantă ascendentă a timidului meu început de carieră medicală. Ca să înțelegeți mai bine, haideți să vă explic. Eram în a doua mea bursă Erasmus, într-un mic orășel pe nume Homburg, trăind visul de-a studia Medicina într-o țară unde performanțele sunt altele. Tocmai îmi terminasem a doua practică de vară unde fusesem foarte apreciat, atât de apreciat încât m-au rugat să consider să vin la ei ca rezident pe anestezie după ce-mi voi termina studiile și eram pregătit să aprofundez experiența unei universități mici pentru că eram sigur că voi avea să învăț multe lucruri noi, în special vizavi de învățământ, oricum ar fi urmat el să fie. Aveam în minte totuși, până la acea oră, alte așteptări, mai ales după experiența de la Universitatea din München așa că evident că abia am așteptat să mă duc la primul curs. M-am dus. Nu s-a făcut. Șoc. Bine, eram singurii prost informați care merseseră la cursul respectiv, că de fapt începea în săptămâna ce urma. Săptămâna viitoare ne-am dus. Era deja lume dar nu venise proful. Aparent asta era o ușoară normalitate. O ușoară normalitate care deși s-

Posted in Blog, Bucuresti, Cluj, Craiova, General, Iasi, MD, MG, Oradea, Timisoara by Codrin Tocut