Category: Uncategorized

05/11/2017

De mică am fost învățată că totul se obține prin multă muncă, determinare și ambiție. Am grijă ca orice angajament îmi iau să ajungă la finalitatea pe care mi-o doresc. Dau tot ce e mai bun din mine pentru a atinge idealul. Chiar dacă întâmpin greutăți, fac în așa fel încât să trec peste ele și să merg mai departe. Dacă primul meu angajament serios, din punctul de vedere al vieții profesionale, a fost hotărârea de a merge le Medicină, următorul a fost alegerea de a participa la Olimpiada de Biologie. Ca să fiu sinceră, chiar aveam impresia că totul va fi roz, că voi avea timp de toate, că nimic nu îmi va sta în cale. Parțial, m-am cam înșelat. Prima dată când mi-am dat efectiv cu capul de realitatea a fost când am văzut toate cele opt manuale din care trebuie să învăț așesate unele peste altele pe biroul meu. Atunci m-am cam panicat și credeam că e imposibil să învăț sute de pagini într-un timp relativ scurt, dar m-am gândit că acesta poate fi un exercițiu pentru facultate – până la urmă, cât am eu acum pentru olimpiadă, atât voi avea în viitor pentru o singură materie. După vreo oră în care m-am holbat la manuale, mi-am dat seama de fapt de ce m-am înscris de la bun început

Posted in Uncategorized by Amalia Danciu
25/10/2017

Ești anul 1, prima ta lună petrecută în facultatea de medicină aproape a trecut, peste 2 săptămâni încep colocviile, dacă nu au început deja. Simți cum totul o ia razna în jurul tău, haosul se instalează încet. “100 de pagini la anatomie?? Pentru ce îmi trebuie mie oase, nu mă fac ortoped”; “Curba de disociere a hemoglobinei? O asociez înapoi cu niște oxigen”; “Produsele se împart în mai multe categorii după următoarele criterii…”(nu, nu am greșit filmul, facem și niște marketing, ca să știm cum să gestionăm cât mai bine salariul de medic rezident). Diminețile tale arată cam așa: îți pui halatul în ghiozdan în timp ce te speli pe dinți și te și încalți. E din ce în ce mai greu să te trezești, cu toate că în prima săptămână era totul floare la ureche, deschideai ochii de dragul de a merge la facultate. Întrebarea este ce s-a întâmplat pe parcurs? Cum ai devenit studentul care se raportează la majoritate, unde ți-a dispărut entuziasmul? Mereu am spus că medicina este un maraton pe care nu îl poți câștiga fără puțin suflet depus. Este ușor să spui că e greu, că e de ajuns să înveți pentru examen cât să iei o notă de trecere, fără să te gândești că adevăratul examen îl vei da peste 5 ani la patul pacientului. Nimeni nu a spus că va fi ușor, dar uite ce îți mai spun eu: -ieși în oraș, distrează-te, fă-ți prieteni noi, pentru că medicina este și un sport de echipă -fă sport, pentru

Posted in Uncategorized by Diana Neculau
22/10/2017

,,Cum adică să fiu voluntar? Tu nu vezi cât avem de învățat? Și lasă că la congrese și conferințe putem merge și mai încolo. Nu este timp pentru așa ceva acum.” Cam acesta este refrenul pe care l-am auzit de prea multe ori de când am început viața de student medicinist, poate puțin mai des decât m-aș fi gândit. Intrăm în această universitate deja cu un bagaj de informații (majoritatea neconcludente) cum că va fi foarte greu și că nu vom avea timp de nimic, iar viața noastră, cel puțin pentru primii ani, se va rezuma la a învăța. Vreau să vă anunț, totuși, că UMF-ul nu ne transformă în variante ale lui Rapunzel și ne închide într-un turn departe de lume, iar prințul care ne va salva din acel loc este licența. Există viață, una chiar incredibil de frumoasă, dacă știi cum să lupți pentru ea. Acum, de ce încurajez atât de mult voluntariatul, participarea activă în lumea (non)medicală, congrese, conferințe, gărzi și ce mai vreți voi? Pentru că este un câștig cu două fețe: devii un om mai bun, cu o viziune puțin mai întreagă cu fiecare zi care trece asupra vieții și, în același timp, ajuți la îmbunătățirea societății și la calitatea pregătirii tale ca și viitor medic. Dar cum? Când? Sunt in stare? Vă las

Posted in Cluj, General, Uncategorized by Andreea Carlogea
12/10/2017

Cât e vocație sau talent și cât e muncă în drumul pe care l-ai ales? Ca să poți face diferența și să-i poți ajuta pe ceilalți, trebuie să te cunoști și să-ți descoperi potențialul. Vino la LEADERS Explore pentru studenți pentru a-ți accesa resursele și a lua decizii în cunoștință de cauză: www.leaders.ro/student. Începe călătoria esențială dezvoltării tale: Know yourself! La LEADERS Explore pentru studenți vei avea alături traineri cu experiență, lideri inspiraționali și instrumente psihometrice prin care îți vei descoperi valorile, talentele și abilitățile și îți vei deschide perspectivele. La sfârșitul programului, vei primi certificarea de explorator, primul nivel în leadership ce atestă competențele dobândite. Programul este destinat studenților la Economie, Medicină, Farmacie, Tech, Agricultură, Construcții, Design sau Arhitectură la universitățile din București, Cluj sau Timișoara. Fii și tu unul din cei 80 de exploratori din orașul tău: www.leaders.ro/student.

Posted in Uncategorized by Amalia Danciu
06/10/2017

Ridicați mâna dacă ați auzit cel puțin o dată că a doua mare sperietoare din facultatea de medicină, anul 1, după anatomie este biochimia. Adevărul este că..așa e. Legendele despre formule cât o tablă întreagă sunt adevărate(din păcate). Ce nu este adevărat e că este imposibil de învățat. Dar să o luăm cu începutul. Primul semestru a constat, în mare parte, din materia pe care am avut-o de pregătit pentru admitere, cu ceva detalii în plus, bineînțeles, și încă 3 capitole total noi. Ca o paranteză, un mare neajuns al facultății noastre a fost, până acum, că fiecare profesor preda în stilul lui și avea propriile cursuri sau propria carte ca și bibliografie pentru examen. Acum situația s-a schimbat cel puțin teoretic, fiecare catedră va scoate o singură carte din care vor da examen(în aceeași formă) toți studenții, indiferent de profesorul care predă la curs sau de spitalul la care se desfășoară stagiul. Revenind la cartea pe care am avut-o de învățat, aceasta avea nici mai mult, nici mai puțin de 500 de pagini, scrise cu font 10. Nici măcar Papillianul nu m-a speriat în ziua în care am luat cărțile de la centrul de împrumut așa cum a făcut-o cartea de biochimie. Ce nu știam în ziua aceea era că voi ajunge să iubesc materia aceasta și să simt o ușoară urmă de regret în anul 2 din cauză că nu se mai regăsea în orar. Așadar primul semestru a fost în mare parte admiterea. Cu multe, f

Posted in Uncategorized by Diana Neculau
01/10/2017

Cred că fiecare dintre noi a auzit cel puțin o dată că începutul este întotdeauna cel mai greu. Ei bine, după aproape o lună de când sunt în clasa a XI-a, am ajuns la concluzia că acest lucru nu li se aplică și viitorilor mediciniști. Pentru noi, începutul în sine este reprezentat de momentul în care am spus da, acesta este drumul meu. Ceea ce urmează e doar inevitabilul – sutele de pagini de învățat. Primele săptămâni de școală au trecut mult mai repede decât m-aș fi așteptat. Încă din prima zi am primit orarul și m-am simțit automat frustrată când am văzut că am trei ore de fizică și doar două de biologie. Pe lângă asta, modul de predare (în clasă, cel puțin) mi se pare… cam superficial. Sunt sigură că mulți dintre colegii mei care nu fac meditații nu ar ști cum să rezolve grilele pentru admitere până la lecția la care am ajuns. Eu mă pregătesc atât pentru admitere, cât și pentru olimpiada de biologie cu Dumitru Șutoi – student în anul VI la UMFT – și pot spune că am doar cuvinte de laudă la adresa lui. Nici nu pot compara ce facem în clasă cu ce îmi arată el la meditații. Spre exemplu, dacă profesoara ne-a spus ca țesuturile să le repetăm din c

Posted in Blog, Uncategorized by Amalia Danciu | Tags: ,
21/09/2017

Închide ochii. Respiră pe nas, expiră pe gură. Deschide-i din nou şi uită-te în oglindă. Cearcănele sunt tot acolo, pe aragaz ibricul de cafea ţi se pare ciudat că stă gol, în aşteptare. Oftezi, îţi iei din nou costumul şi halatul şi te îndrepţi spre spital. Primul an e frumos şi de coşmar în acelaşi timp, din toate punctele de vedere. Prima sesiune mai e cum mai e, dar ai grijă că timpul e o capcană. După acea primă sesiune totul se scurge mult prea repede, informaţia tot vine, dar nervii tăi, somnul tău şi, în mare parte sănătatea ta fizică şi psihică se cam duc. Ajungi în a doua sesiune, iar apoi, după o săptămână de vacanţă (aşa, cel puţin, se întâmplă la Iaşi) o iei de la capăt cu sesiunile de restanţe şi măriri. După aceea, nici nu apuci să-ţi tragi bine sufletul, că trebuie să te apuci de practica de vară. O să încep prin a spune NU o neglijaţi. Nu vă luaţi parafele fără să mergeţi măcar o săptămână prin spitale, căci merită. Da, ştiu, vrei să dormi, să pleci la mare în iulie, ca un om normal, apoi vin toate festivalele alea faine de muzică, ba la mare, ba la Cluj, ba la Bucureşti şi vrei şi tu, dar tu nu poţi, căci eşti student la Medicină. Poţi, dar doar combinând utilul cu plăcutul. E mişto în spital. Pe lângă toată durerea, suferinţa, mirosurile neplăcute sau varietatea de pacienţi mai mult sau mai puţin prieteni cu apa, e mişto. Eşti în sfârşit în

Posted in Blog, General, Iasi, MG, Uncategorized by Denisa Grigoras
07/07/2017

Întrebarea zilei, apărută acum 10 ore și 6 minute este “ce fac acum eu?”. S-a terminat sesiunea în sfârșit și pe la noi, ați ghicit. Dar cuvântul “vacanță” încă nu îmi spune nimic..probabil îmi voi pune alarma în seara asta ca de obicei la ora 7.00, o voi amâna mâine până la ora 8 și tot la 8.30 mă voi da jos din pat. Îmi voi bea cafeaua și la învățat. Și acela va fi momentul în care voi realiza că nu am ce să învăț pentru că am terminat cu examenele. Am TER-MI-NAT! Cred că studenții la medicină suferă la începutul vacanței de vară de puțin stres posttraumatic. După o lună de presesiune, în care am susținut examenele practice, urmează o lună de sesiune adevărată. Zilele trecute, după examenul de anatomie eram aproape șocată de prezența oamenilor în jurul meu pe stradă, cam acesta a fost nivelul meu maxim de decădere pe sesiunea asta. Recunosc, de data asta m-a prins pe calea ferată fix când trecea un tren pe acolo. Deja am trecut prin 2 sesiuni și credeți-mă că dacă mi-ar fi spus cineva acum 1 an cât de mult voi putea să învăț în doar 3-4-5-6 zile, nu l-aș fi crezut. Dar s-a întâmplat. Când ajungi la facultate, am 2 teorii în ceea ce privește cum se schimbă creierul nostru: ori începe brusc să se activeze, conștientizând că dacă el nu e, nimic nu e, ori noi începem doar să acceptăm că suntem capabili să facem mult mai multe decât credeam. Cu toate astea, pentru mine a fost spul

Posted in Uncategorized by Diana Neculau
04/07/2017

Sfârșitul călătoriei este inevitabil, pentru orice și pentru oricine, iar la ora asta, mă aflu împreună cu perioada mea de studenție la “terapie intensivă”. Nu mai durează mult până când va lua drumul lucrurilor care-au fost și care nu mai sunt; un an, aprox. 30 de credite pentru mine și două practici în această vară, despre care o să-ți povestesc mai târziu. În În acestă mică serie de articole urmează să scriu în principiu despre lecții, reflectări la timpul care a trecut, despre lucrurile care mă frământă și despre cum am ajuns unde nu mi-am imaginat vreodată.

Adevărul e că acum, uitându-mă în urmă, chiar eram un copil pierdut când am ajuns acum 5 ani la facultate. Îmi amintesc prima petrecere cu “viitorii mediciniști”, chiar înainte cu câteva zile să înceapă facultatea. Tocmai descoperiserăm cu toții viața departe de casă. La fel ca mine de altfel, mulți cu siguranță că simțeau un mare gol în suflet și cu toate acestea, toți ne puseserăm masca aceea plină de aroganț pe fețe, de care îți dădeai seama mai ales când interacționam unii cu alții. Eram totuși la Medicină, primiserăm toți laude nemăsurate care acum aproape că mă lasă rece când vin pentru simplul statut de-a fi aici. În caz că adopți și tu această atitudine, stai liniștit, e perfect normal. Vârsta, hormonii…ce-o mai fi. Doar că-ți spun de pe acum că nu e mare

Posted in Blog, General, MD, MG, Timisoara, Uncategorized by Codrin Tocut