Implicare extra? Când?!

22/10/2017

,,Cum adică să fiu voluntar? Tu nu vezi cât avem de învățat? Și lasă că la congrese și conferințe putem merge și mai încolo. Nu este timp pentru așa ceva acum.” Cam acesta este refrenul pe care l-am auzit de prea multe ori de când am început viața de student medicinist, poate puțin mai des decât m-aș fi gândit.

Intrăm în această universitate deja cu un bagaj de informații (majoritatea neconcludente) cum că va fi foarte greu și că nu vom avea timp de nimic, iar viața noastră, cel puțin pentru primii ani, se va rezuma la a învăța. Vreau să vă anunț, totuși, că UMF-ul nu ne transformă în variante ale lui Rapunzel și ne închide într-un turn departe de lume, iar prințul care ne va salva din acel loc este licența. Există viață, una chiar incredibil de frumoasă, dacă știi cum să lupți pentru ea.

Acum, de ce încurajez atât de mult voluntariatul, participarea activă în lumea (non)medicală, congrese, conferințe, gărzi și ce mai vreți voi? Pentru că este un câștig cu două fețe: devii un om mai bun, cu o viziune puțin mai întreagă cu fiecare zi care trece asupra vieții și, în același timp, ajuți la îmbunătățirea societății și la calitatea pregătirii tale ca și viitor medic. Dar cum? Când? Sunt in stare?

Vă las mai jos câteva sfaturi practice:

  1. Alege ceva în care crezi cu adevărat.

Dacă faceți ceva doar de dragul unei linii în CV, până la finalul călătoriei o să fiți obosiți și deloc fericiți cu ceea ce ați ales. Timpul este prețios, iar dacă îl investiți în ceva care nu vă face bucurie, va fi pierderea voastră. Căutați acele lucruri despre care spuneți ,,Trebuie să fiu parte din asta!”

  1. Gasește-ți calea.

Oportunități veți avea mereu mai multe decât putem duce sau spera: programe de voluntariat, burse de studiu, proiecte de research, congrese, conferințe, workshop-uri, gărzi, cercuri științifice și multe altele. Important este să vă gândiți cât mai din timp cam ce nu vă place, ce nu vă pasionează, ca să puteți reduce din opțiuni. Spre exemplu, dacă nu vă trezesc nici un interes tehnicile chirurgicale, dar în schimb vă vedeți lucrând în cercetare, veți putea să vp focalizați mult mai ușor. Bineînțeles, încercând înveți ceea ce te pasionează, dar consider că fiecare avem anumite lucruri pe care le excludem cu mare ușurință din calcul.

  1. Acceptă că o să ai și zile (foarte) pline.

Nu vreau să idealizez, am avut zile lungi și grele uneori, dar nu regret nimic. Odată am avut examen dimineața, o conferință la amiază și una seara. Acceptați că vor fi perioade în care nu vă veți vedea capul de treburi, dar înțelegeți că sunt trecătoare. Cel mai important este să aveți echilibru și să prioritizați totul. Când simțiți că sunt prea multe, puneți pe o listă toate task-urile de care le aveți și numerotați-le în ordinea importanței. Prima dată importanța în general, iar apoi importanța pentru voi. Mai apoi veți știi câtă energie să investiți în fiecare, vă promit.

  1. Bucură-te în tot ceea ce faci.

Până la urmă nu ăsta e scopul? Eu anul trecut am fost implicată în Asociația Medicilor Creștini din România (AMCR), 2 conferințe, gărzi și în două proiecte OSM, Văd Voci și Medici pentru tine. Cred cu certitudine că bucuria cea mai mare se concretizează în zâmbetul acelui copil care, deși nu te poate auzi, se bucură că ți-ai luat din timp să înveți să ai o conversație cu el, în a cunoaște oameni care să îți devină ca și o a doua familie, în a avea șansa să te implici în viețile celor din jur, cu toată inima și toata speranța că ești parte la ceva mai bun decât ai fi crezut vreodată.

Asta face voluntariatul și implicarea activă, complementară studiului pentru medicină. Vă dau cuvântul meu că la sfârșitul zilei veți fi pe deplin încredințați că a fost decizia cea mai bună, vă veți găsi pe voi, mai fericiți, mai calmi, mai siguri pe forțele proprii și veți putea învăța și mult mai eficient. Așa că găsește-ți proiectul pentru care ești gata să investești timp, mergi la congrese, du-te în gărzi, trage de mână pe fiecare persoană care simți că are puterea să te ajute în viitorul tău. Există o sumedenie de proiecte în Organizațiile Studențești, SSCR, profesori care implementează și granturi speciale pentru proiecte de cercetare, școli de vară, tot ce vrei. Fă-ți această favoare.

 

Cu mult drag,

Andreea.

Posted in Cluj, General, Uncategorized by Andreea Carlogea