Jurnalul unei viitoare mediciniste: 17 ani și un halat alb – Două zile de practică în spital

02/09/2017

Cred că unul din cele mai interesante proiecte la care am aplicat este Leaders Explore. Mă ajută să mă autocunosc și să îmi depășesc limitele, dar, cel mai important, mă formează pentru viitor. Mai mult decât atât, mă ajută să îmi descopăr abilitățile și mă pune în situații în care trebuie să le folosesc. Pe scurt, îmi testează capacitățile.

Am ajuns la cea de a treia sesiune a programului ce presupune să facem practică în mai multe domenii, iar una din oportunitățile prezentate a fost oferită de domnul dr. Dumitrescu Romeo, medic primar la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, secția chirurgie generală. Având în vedere că eu îmi doresc o carieră în chirurgie, nici nu am stat pe gânduri și am acceptat.

Mi s-au oferit două zile în care să învăț ce înseamnă de fapt să fii chirurg – două zile în care m-am trezit la 5:30, în care am cunoscut tot felul de pacienți, în care lucrurile nu erau atât de roz pe cum îmi imaginam.

După ce a sunat alarma, mi-am făcut rapid o cafea și m-am îndreptat către spital. Când am ajuns în cabinetul medicului, mi-am luat halatul pe mine și am început treaba. Prima dată, am mers în sala de tratamente pentru a verifica evoluția și modul cum răspund pacienții la ulterioarele operații. Eu eram atât de entuziasmată încât am zâmbit cu gura până la urechi chiar și numai atunci când am pus un plasture. Au urmat vizitele de dimineață și aici am remarcat cel mai frumos aspect – legătura dintre pacient și medic. Dacă aceasta nu este destul de strânsă, apare dezeschilibrul și lucrurile nu merg cum ar trebui. Am văzut cum domnul dr. Dumitrescu se implica în cazuri exact atât cât era nevoie și cum pacienții abia așteptau veștile. Le citeam speranța din ochi. Următoarele evenimente din program au fost consultațiile și miciile intervenții de urgență. Ca să fiu sinceră, mă uitam la instrumentele de chirurgie la fel cum se uită un dependent la droguri.

Aceleași lucruri le-am repetat și a doua zi, dar cumva ceva era diferit. Cred că fiecare zi pe care o trăiești ca și chirurg este unică în felul ei. Toți pacienții au o poveste specială, iar una din datoriile medicilor este să o înțeleagă.

După ce am îmbrăcat halatul și mi-am prins părul într-un coc, m-am uitat în oglindă și a fost ca și cum mi-am văzut viitorul. Mă uitam la mine și vedeam exact ceea ce îmi doream – un viitor medic ce își iubește meseria. Când în spital a început să fie agitație, eu eram pe lângă doctor și simțeam adrenalina. Acela a fost momentul în care m-am convinsă că trebuie să merg pe ramura chirurgiei.

Simt că în aceste două zile nu am înțeles nici 5% din ce înseamnă să practici medicina, dar măcar mi s-a confirmat încă o dată că locul meu este în sala de operație. Mai am foarte multe trepe de parcurs până atunci și lucruri de sacrificat, dar știu că merită.

Posted in Blog by Amalia Danciu | Tags: ,