Necesarele anului I. Am nevoie de stetoscop ?

07/08/2017

Precum orice student proaspăt admis la Universitatea de Medicină și Farmacie te aștepți la o lume unde Papilianul, Netterul și Sinelnikovul îți vor deveni frați pe drumul ce tocmai ai pășit. E adevărat… parțial. Cum stă treaba în anul 1 ? Ei bine, nu ești mai mult decât ți-ai îngădui tu să fii. Tu ești propriul adversar, propriul mentor, propriul bucătar, studentul plin de idei ce tocmai a terminat liceul și va sta pe băncile unde cu ani în urma studiau medicii ce probabil au schimbat lumea din jurul lor. Ești deținătorul unei minți sclipitoare și a unei judecăți proaspete, tinere, cu viziune. Vei tinde să înclini fie în partea dreaptă, fie în partea stângă sau poate îți vei găsi singur calea. Te vei alătura asociațiilor studențești sau nu ? Cu ce scop și de ce ? Vei tinde să faci ce au făcut și cei dinaintea ta ? Probabil că ai auzit deja de materialele necesare, știi deja ce halat ai nevoie, ce lungime. Probabil că-ți știi deja profesorii, din spusele colegilor mai mari, știi deja cum se vor axa pe examene, ce întrebări etc. Într-o lume a vitezei, tu când te mai bucuri de facultate ? Deși enumerația poate continua pentru încă câteva pagini, e irelevant de subliniat faptul că aceste lucruri diferă de la o persoană la cealaltă și evident că fiecare va vedea lucrurile diferit. Tu trebuie să-ți găsești calea într-o lume plină de tipare și să strălucești în felul tău.
Cu un an înainte, am făcut niște greșeli în ceea ce privește achiziționarea de materiale mai mult sau mai puțin necesare, din avântul imens dat de reușita de a fi admis la facultate. În cele ce urmează, vreau să prezint câteva articole de care ai nevoie respectiv de care NU ai nevoie dacă ești student la medicină generală la UMFT :

1. Halatul – necesar.

Prietenul tău din anul I. Haina ce ai ales să o porți cu atâta demnitate și în care îți vei face o grămadă de selfie-uri. Absolut necesar la orice tip de laborator. Fiecare profesor de laborator vă va informa cu privire la necesitatea halatului, absența acestuia fiind echivalentă cu absența de la acel laborator. Nu există o anumită conformitate, nu ai nevoie de halat neapărat cu mânecă lungă, scurtă sau halat lung ori tunică. Fiecare cum dorește. Iarna o să fie frig, vara o sa fie cald. Așa că fiți cu băgare de seamă, halatul tot timpul cu voi. Eventual 2, dacă vreți să-l spălați din când în când
P.S : mereu veți avea acei colegi „Are cineva un halat în plus ?”

2. Ghiozdanul – evident, absolut necesar.

Nu am foarte multe de adăugat aici. Pot spune din experiența proprie că am făcut pasul la un ghiozdan de laptop doar din simplul fapt că acesta are 2 compartimente, plus alte o grămadă de buzunărele, necesare fiind pentru o organizare bună a hainelor de schimb, a halatului, separat de cărți, instrumentele adiționale, a mâncării etc. Și gențile funcționează la fel de bine, fiecare știe cum își gestionează lucrurile.

3. Laptop / tabletă – nu neapărat necesar.

Vei face IBM ( informatică și biostatistică medicală ) materie la care probabil că vei avea de făcut din când câte un proiect în Excel, după preferința profesorului. Dar mereu vor exista prieteni la care poți apela dacă este nevoie imperioasă de un laptop. Personal, am ales un laptop 2 în 1 cu o diagonală mică, ceea ce-mi permite transportul efectiv oriunde datorită faptului că ocupă foarte puțin spațiu. De-a lungul anului l-am folosit atât pe post de tabletă, în principal acesta fiind principala sursă de studiu deoarece îmi luam atlasul de anatomie în variantă electronică și economiseam foarte mult cât și pe post de laptop, fiind mașinăria de pe care scriu articole, pe care mă uit la filme, ascult muzică etc.

4. Stetoscopul – nu este necesar.

În timpul facultății, mult mediatizatul stetoscop nu-și prea găsește locul în anul I. Cu câteva excepții, asta doar dacă vrei să ausculți focarele învățate la anatomie. Nici măcar în practica de vară din anul I nu ai nevoie imperioasă de acesta… eventul pentru mult râvnitele selfie-uri… dar mereu poți împrumuta unul. Eu unul nu am avut nevoie.

5. Tensiometru – nu este necesar.

Doar dacă vrei să înveți să iei tensiunea acasă, altfel acest instrument medical nu-și face locul printre cursurile de anul I.

6. Trusă de disecție – necesară, atunci când vei începe disecția

Poți să o procuri de pe acum dacă vrei să scapi de câteva drumuri atunci când profesorul îți va spune că de data viitoare veți începe disecția. Aceasta va conține mănuși, mască, bisturiu, pensă anatomică și o pensă chirurgicală. Eu tăiam banane și apoi le suturam până când am început disecția.

7. Costumul de spital + saboți – discutabil, nu e necesar.

Nu e deloc necesar în timpul anului, rar poate fi utilizat pe post de halat, asta doar dacă profesorul îți permite. Costumul de spital îl folosești doar dacă vei merge prin spital la propria ta chemare, sau în cadrul workshop-urilor SSCR, daca vei vrea să urmezi această cale.

8. Papilianele + alte cărți – posibil necesar dacă profesorul îți va cere.

Nu cumpărați cărți înaintea începerii școlii. Profesorii îți vor spune din ce au pretenția să înveți, se va afișa bibliografia obligatorie și vei fi nevoit să înveți din acele cărți. Eu am folosit doar Papilianul volumul 1. Cărțile diferă de la o serie la alta, în funcție de profesor și de catedră.

9. Atlasul Netter – necesar.

Mult doritul atlas Netter, necesar pentru studiul unei anatomii mai plăcute și mai ușoare. Nu neglijați totuși și alte opțiuni. Eventual puteți aștepta până când veți acea acces la bibliotecă, puteți merge și să vă uitați la diferențele între atlase și sâ-l alegeți pe cel care vă atrage cel mai mult. Netter este plăcut ca imagini și ilustrație, bine executat dar personal cred că are porțiuni unde nu acoperă totul, în special la nivelul capului. Sinelnikov prin cele 3 volume a reușit să cuprindă mult mai multe detalii precum Netter. Sobotta este un alt atlas de care am rămas plăcut surprins de cum ilustra mușchii. Rohen prezintă anatomia pe viu, nu prin imagini și desene, prin intermediul pozelor făcute pe materiale umane adevărate. Rămâne la latitudinea fiecăruia ce alegere veți face dar să știți că veți avea nevoie de un atlas de anatomie.

„Medicii invadează trupul în toate modalitățile posibile. Îi văd pe oameni în momentele lor cele mai vulnerabile, mai sacre și mai intime. Îi aduc pe lume și îi însoțesc pe ultimul drum.” spune Paul Kalanithi în cartea sa „Cu ultima suflare”. Și are cea mai mare dreptate. Intimitatea profesiei de medic te ridică pe culmile profesionalismului, nu-ți permiți să faci greșeli, să fii slab. Omul se lasă în mâinile tale, în orele tale de studiu, în judecata ta și în abilitatea ta de a profesa o meserie ce altă cale decât perfecțiunea nu are. Acum voi sunteți următorii. Fiți puternici pentru că sunteți studenți la medicină. Mult succes !

Până data viitoare, voie bună și vacanță plăcută ! Cu drag, Alexandru Sturm ( Andi ).

Posted in Blog, General, MG, Timisoara by Alexandru Sturm | Tags: , , , ,