Punem inimi la bătaie

06/09/2017

Astăzi este despre alegeri. Alegeri făcute cu o trainică motivație în spate, cu o bază solidă de încurajări, cu mulțimi de oameni veseli foc pentru că acel copil deștept din familie s-a hotărât să dea la Medicină, cu susținere morală (și financiară) pe măsura tuturor așteptărilor, cu felicitări, flori și ciocolată atunci când radiezi de fericire, proaspăt admis fiind la facultatea pentru care ai muncit atât de mult. Ei bine, dragi cititori, dacă ar fi așa perfect, ceea ce trăim nu s-ar mai fi numit viață, ci Rai. Nu bag mâna-n foc susținând răspicat și tare că viața tuturor mediciniștilor are aceeași culoare, însă vă pot povesti câte ceva din nuanța mea.
În vizită la bunica mea fiind, petrec câteva minute stând la discuții cu fiul ei, unchiul meu muncind în cu totul alt domeniu care nu are legătură cu medicina. De departe cel mai slab susținător al meu, îi ascult a nu știu câta oară, pledoaria despre cât de rău am putut alege să mă înham la o astfel de viață dificilă. Își exprimă ferm, ca întotdeauna, opinia cum că nu știu în ce mă bag, mă arunc singură cu capul în problme, că îmi pun sănătatea, familia și liniștea interioară la bătaie pentru ”niște nerecunoscători cu gura mare” pe care oricât m-aș strădui să-i tratez, nu o să-i mulțumesc vreodată. De asemenea, ”sunt mulți alți isteți care învârtesc 2-3 afaceri și câștigă mult mai mulți bani” decât mine, fără să fie nevoiți să facă nenumărate eforturi intelectuale atât de multă vreme. Îmi oferă o farfurie plină cu ”de  ce nu”-uri, cu aspecte negative prezentate într-o manieră cu totul exagerată, servită cu o lingură umplută cu vârf de superficialitate.

Într-adevăr, n-am știut în ce m-am băgat. N-am știut înainte de admitere, când am subestimat asolut volumul de învățătură și viața într-un oraș deosebit cum este Clujul, n-am știut nici după prima sesiune când m-am văzut ca scăpată dintr-un prea mare război și probabil că nu știu nici acum când cred că frumusețea medicinei se rezumă doar la a fi fericită zilnic pentru mărețul fapt că îmi dedic o parte (nici pe de parte tot, cum amarnic se frământă unii) din timpul destinat tinereții mele, studiind, aprofundând, cunoscând în detaliu tainele organismului uman. Recunosc că am plecat pe drumul acesta lung și anevoios, cu scopuri mult diferite de a-mi câștiga lucruri efemere în viață: bani, poziție socială, ușurință, comoditate. Sincer, dacă acestea toate s-ar fi odihnit în inima mea până acum, mi-aș fi părăsit cărarea cu cea mai mare viteză, încă de la începutul lui octombrie. În momentul în care sufletul mi-a fost însămânțat cu dorința de a deveni medic, cândva prin clasa a 6 a, am știut că nu mai sus enumeratele aspecte îmi vor hrăni motivația permanent de atunci încolo, ci dragostea. Dragostea de oameni, dragostea de a face un bine concret, de a-mi ajuta semenul cum știu eu mai bine, de a-i întinde o mână și a-l scoate din marea de lacrimi în care se scaldă, nevoia de a simți că trăiesc cu un folos pe fața Pământului, dorința asiduă de a mă delecta cu roadele faptelor bune cu care voi fi nevoită să îmi servesc pacienții, credința că suntem lăsați în lume să ne luăm de mână reciproc și să ne încălzim inimile, în loc să le sfâșiem cum suntem obișnuiți încă de tineri. Mi-am împachetat zâmbetele, gândurile bune, vorbele calde și speranța că voi reuși negreșit să ajung la destinație, într-un rucsac pe care-l port în spate clipă de clipă. Și mi-e destul. Mi-e absolut suficient să știu că ceea ce îmi face inima să zburde atunci când mă gândesc la Diana cea din viitor este fericirea pacientului acum lecuit de necazuri. Numai gândul la zâmbetul și la sclipirea din ochii săi este cu totul ravisant (și da, mă gândesc că mi-ar plăcea să fiu chirurg, însă mă abțin să bat cu pumnul în masă până nu gust atmosfera din sală, realitatea mă obligă să mă trezesc puțin din reverie și să aleg rațional). Bineînțeles că mai mult de jumătate din apropiații mei vor să-mi închidă până și numai ideea unei astfel de cariere. Nu pot spune că-i înțeleg neapărat. Mă bucur nespus că sunt printre studenții UMF, că am intrat pe olimpiadă, deoarece nu sunt foarte sigură cât mi-ar fi ajuns resusele materiale pentru pregătirea de admitere. În orice caz, mă străduiesc să păstrez aceeași atmosferă în relațiile cu fiecare dintre ei, dar asta nu mă oprește din a mă întreba cum de poți să trăiești liniștit cu sentimentul că tu te lăfăi comod în barca vieții tale, ocolind furtuni și corăbii de pirați, când înotători se scufundă lângă tine, fără măcar să te arunci după ei, știind cât de bine ai înotat zeci de ani la rând.

Așa că, dacă tu cochetezi cu ideea pregătirii pentru Medicină, urmează să susții examenul de admitere sau ești deja colegul meu și în mintea ta sălășluiește goana după avere, faimă și comoditate, poți, în opinia mea, să stai frumos pe gluteii tăi acasă și să-ți ocupi timpul cu altceva, mult mai puțin solicitant și îndelungat. Dacă nu te vezi în stare să te dedici trup și suflet bolnavilor tăi, dacă nu ai răbdare să le asculți poveștile, grijile și problemele, dacă abia aștepți să treacă ziua sprijinind pereții, atunci cel mai probabil nu ești făcut să repari oameni. Tu trebuie să arzi de dorință să treci peste toate războaiele mici și mari numite generic colocvii și sesiuni, să te lupți cu zecile de mii de pagini pe care le are creierul tău de acumulat într-o viață de studiu care nu se rezumă doar la cei 6 ani de facultate. Trebuie să aspiri la mai mult, să iubești cunoașterea care le este de folos oamenilor după ce o filtrezi tu, trebuie să fii hotărât, să nu cazi de pe poziții chiar dacă la început te împiedici de fiecare prag și analizezi cum e viața la facultățile mai puțin dificile decât a ta, calculând câți bani ți-ar fi de trebuință pentru a te transfera. Trebuie să înfrunți orice obstacol râzând, cu o poftă venită din inimă, cu siguranța că o să primești exact ceea ce îți dorești, atât timp cât ceri și LUCREZI pentru asta cu ardoare. Satisfacția de a dărui guri de sănătate este un dar inimaginabil de mare.

Să vă copleșească fericirea, iar restul va veni de la sine. Atât vă doresc!

Diana.

Posted in Blog, Cluj, MG by Diana Santionean | Tags: , , , , , , , ,